CNAS: Peste 87 % dintre medicii înregistrați în SIUI au prescris cel puțin o rețetă electronică

CNAS: Peste 87 % dintre medicii înregistrați în SIUI au prescris cel puțin o rețetă electronică
Peste 87 % dintre medici înregistrați în SIUI au prescris, în intervalul 2 iulie - 30 decembrie, cel puțin o rețetă electronică, iar 81,2 % dintre ei, peste 25, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul șef al CNAS, Marius Filip, care a precizat că rețetele clasice, autocolante, ies din uz la 1 ianuarie.
Publicat: 30/12/2012, 15:04
Actualizat: 18/05/2015, 17:59

Peste 87 % dintre medici înregistrați în SIUI au prescris, în intervalul 2 iulie – 30 decembrie, cel puțin o rețetă electronică, iar 81,2 % dintre ei, peste 25, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul șef al CNAS, Marius Filip, care a precizat că rețetele clasice, autocolante, ies din uz la 1 ianuarie.

Pentru intervalul 2 iulie – 30 decembrie, în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) sunt înregistrați curent 11.245 de medici, potrivit sursei citate.

„Din totalul acestora, 9.795, adică 87,11 la sută, au prescris, până duminică, cel puțin o rețetă electronică, iar 9.131, adică 81,2 la sută, au prescris peste 25 de rețete electronice”, a mai spus Marius Filip.

De asemenea, în SIUI sunt înregistrați curent 4.489 de furnizori de servicii farmaceutice. Din totalul acestora, 4.025, adică 89,66 la sută, au eliberat până în 30 decembrie cel puțin o rețetă electronică, iar 3.898, respectiv 86,83 la sută, peste 25, a precizat medicul șef al Casei Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Filip a mai spus că totalul medicilor înregistrați în SIUI nu îi include pe cei de la casele Transporturilor, respectiv Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (OPSNAJ), care, până acum, nu au prescris nicio rețetă în acest sistem.

„Ideea este că medicii care nu s-au integrat în noul sistem nu vor putea prescrie rețete din 1 ianuarie 2013. Singurii responsabili sunt doar ei, întrucât din 2 iulie și până în 31 decembrie au avut tot timpul să intre în sistem. La fel și în cazul farmaciștilor”, a adăugat Marius Filip.

Rețeta electronică va fi obligatorie din 1 ianuarie 2013, CNAS nominalizând, vineri, comisia care va supraveghea derularea programului, aceasta fiind condusă de medicul șef al Casei, Marius Filip.

Din Comisia de Supraveghere și Suport a Prescripției Electronice fac parte Adrian Cazachevici, consilier la Direcția Sisteme Informatice, Lucian Medves, director la Direcția Sisteme Informatice, și Anca Alexandrescu, consilier la Direcția Control Monitorizare.

„Casa Națională de Asigurări de Sănătate informează atât publicul, cât și furnizorii de servicii medicale, de medicamente și dispozitive medicale că, de la 1 ianuarie 2013, prescripția electronică (PE) va fi utilizată în exclusivitate, atât în format online, cât și offline la cabinet și offline la domiciliu”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX Marius Filip.

Medicul șef al CNAS a precizat că tratamentul înscris pe formularele cu regim special pentru medicamente cu și fără contribuție personală (formularele autocopiante) va fi eliberat numai dacă are data prescrierii până în 31 decembrie inclusiv. Orice înscris de acest tip cu o dată ulterioară nu va fi validat la plată pentru farmacii.

Potrivit legislației, toți furnizorii de servicii medicale trebuie să se alinieze cerințelor tehnice pentru implementarea prescrierii electronice până la 31 decembrie 2012. Utilizarea altor formulare pentru prescrierea medicamentelor cu și fără contribuție personală atrage răspunderea persoanelor vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale.

CNAS și casele județene de asigurări de sănătate au stabilit un serviciu de permanență, ca suport suplimentar pentru perioada 29 decembrie 2012 – 3 ianuarie 2013. Numerele de telefon și adresele de email ale persoanelor care vor asigura permanența pentru suport vor fi afișate pe site-urile caselor de asigurări de sănătate.

Potrivit lui Filip, termenul de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Contractului-cadru s-a prelungit până la data de 28 februarie 2013, dar acest lucru nu afectează utilizarea în exclusivitate a PE, online sau offline, de la 1 ianuarie 2013.

În perioada 29 decembrie – 3 ianuarie 2013, toți prescriptorii, în special spitalele și medicii de familie, trebuie să preia în sistem propriu un calup suficient de mare de serii și numere de PE (instalate și disponibile pentru prescriere) și să aibă un număr suficient de mare de prescripții electronice pretipărite offline la domiciliu (acoperitor pentru consumul mediu lunar), pentru a putea asigura continuitatea prescrierii chiar și în situații limită, cum ar fi o pană de curent sau lipsa conexiunii la internet.

În cazul în care nu există conexiune internet, spitalele vor elibera PE și pe formulare pretipărite offline la domiciliu.

Prescripțiile electronice offline la cabinet sau offline la domiciliu sunt valabile pentru eliberare ca și cele online. Farmaciile sunt obligate să elibereze medicația de pe orice variantă a prescripției electronice.

În 27 decembrie 2012, la ora 18.00, în sistem erau 6.373.735 de rețete prescrise și validate, dintre care 6.269.760 online, 100.889 offline la cabinet și 3.086 offline la domiciliu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?